Am promis, dar nu m-am ținut întocmai de cuvânt. Am spus că pe 26/06/2014 voi posta despre cum sunt martorii tratați de milițieni. Nu am avut timp așa că am amânat povestirea pe mai târziu.

Postarea mea de pe Facebook arăta așa:

Fraților, noaptea minții… azi (n.r. Miercuri, 25/06/2014) am fost la Poliție să dau declarația, fără de care agentul care cercetează cazul de bătaie din Gologanu (vezi articolul – http://www.monitorulvn.ro/articole/foc-anean-b-tut-cu-bestialitate-intr-un-bar-din-gologanu_2_162854.html ) nu putea trimite dosarul la tribunal, am fost prieten, infractor și iar prieten cu acesta în doar o ora și jumătate. Maine (n.r. Joi, 26/06/2014), voi încerca, pe blogul meu, să descriu cum poți fi prieten, infractor și iar prieten în loc de martor într-un dosar penal. Stay tunned!

     Așadar, povestirea mea este despre cum, tu ca martor, poți fi la început prieten de bere cu polițistul, dușman/infractor la mijloc și la sfârșit din nou prieten. Dar zic să încep cu începutul.

     Acum vreo 2 luni și ceva (de Constantin și Elena) am fost martor fără voie, unei bătute cu strigături în timp ce stăteam liniștit cu sucul în față. Despre bătaia respectivă s-a scris și în presa locală – http://www.monitorulvn.ro/articole/foc-anean-b-tut-cu-bestialitate-intr-un-bar-din-gologanu_2_162854.html, deoarece, bătaia chiar a fost cu strigături. Date fiind informațiile, am ajuns necondiționat martor „cheie” într-un caz în care, dacă ar fi după capul meu toți cei implicați ar înfunda pușcăria – atât agresorii finali – câștigătorii luptei – cât și victimele – dar asta este doar o opinie pur personală.

    Așadar după o zi de muncă, am zis să merg să bag vreo 2-3 sucuri în mine și să mă relaxez cu un tenis de masă. Fie vorba între noi, cam acesta este ritualul meu de vreo 4 luni de zile. Am mers frumos la Restaurant Zanfir, am luat un suc și am mers în bar să joc tenis. Acolo masa era ocupata, dar m-am așezat la o masă anunțând pe cei care jucau că aș vrea și eu să intru la un joc două. Zis și făcut, am jucat tenis până când a venit unul, care, de beat (dar și de prost) striga la fiecare minge cât îl ținea gura „aut!”, la fiecare minge care ieșea afară. I-am explicat omului că ăsta nu este tenis de câmp și să ne lase să jucam. Omul nu a înțeles așa că am ieșit afară, pe terasă, să ne putem înțelege la vorbă, căci nici asta nu se putea face în bar. Cât am stat acolo pe terasă câțiva zmei au început un scandal. Ideea este că eu nu am fost atent la ce s-a întâmplat în jurul meu și nu știu de unde dracu’ a pornit toată animația violentă. Eu unul m-am prins că este ceva dubios când au ajuns bătăușii în dreptul mașinii mele cu pistol și bâte, moment în care m-am ridicat și am mers să mut mașina de acolo. De la bar până la poliție sunt 100 de metri și inevitabil am văzut că becul este aprins în secția de poliție, așa că am oprit și am mers la secție să anunț că e distracție mare la bar. La poliție nu era nimeni așa că am coborât. La bar deja ajunsese părinții mei, care auziseră circ și scandal de acasă, așa că m-am întors acolo pe jos și am luat decizia, împreuna cu taică-meu, să o ștergem de acolo, și am mers la mașina, am ocolit jumătate de sat de teama de a nu-mi fi involuntar lovită mașina și am plecat. De la mine de acasă timp de 10 minute încă se auzeau fel de fel de strigături și frâne. Faptul că am fost surprins pe camere pe perioada incipientă a luptei m-a făcut martor la infracțiunea de vătămare corporală, deci haideți domnu’ Romică la poliție și dați cu subsemnatul.

     Pe 25 iunie a.c., am mers la poliție să dau cu subsemnatul. Eu am fost primul martor acolo dintre cei care anunțase pe polițist că nu pot ajunge la poliția din Focșani să dea declarația, deci am și fost băgat în pâine. Nenea polițistul care instrumentează dosarul, m-a luat foarte finuț, cum ar trebui să fie luat un martor. După ce eu i-am povestit ce am făcut eu în ziua aceea la bar, ce am văzut cât am stat acolo, domnul polițist a luat foc. De ce? Simplu, pentru că nu am declarat ce trebuia să vadă un om care mersese la bar în ideea de a nota tot ce se întâmplă în local, în cazul în care acesta va fi citat de poliție. A început nenea să mă amenințe că îmi face dosar penal pentru mărturie mincinoasă, citez: „Dacă nu îmi spui ce ai văzut, îți fac dosar penal!”. Am încercat să îi explic preț de jumătate de oră, că eu nu sunt genul de om care merge într-un local și stă atent la ce se întâmplă în jurul său, pentru că prefer să fiu atent la ce se întâmplă la masa mea și nu am băgat de seamă câți erau în mașina cu care venise victimele, câți au coborât, când au coborât, cum au ieșit agresorii de pe terasă, pe unde au sărit, respectiv ieșit. El o ținea una și bună: „Dosar Penal!”. Văzând cum stă situația, m-am ridicat și am spus polițistului că eu plec pentru a-l lăsa să îmi pregătească dosarul penal. Atunci nenea s-a prins că nu are niciun succes cu amenințări și a lăsat-o mai moale. Acum urma să se și scrie ce am discutat. Începe nenea să completeze declarația tip, cu datele mele și mă întreabă câte clase am. Iau o poziție de nedumerire, în idea de a-mi adresa întrebarea corect și anume ce studii am. Se prinde că este ceva ciudat, așa că îmi spune: „Ah, ai liceul.” I-am răspuns cât se putea de ironic: „Nu, am master în lingvistică computațională.”. Rămâne puțin blocat după care își revine și își schimbă total atitudinea agresivă față de mine, spunând că pe el îl interesează să afle adevărul, să ne scape satul de infractori și alte basme.

     Am început să scriu ce am vrut eu pe acea declarație, nu ce tot încerca nenea polițistul să îmi spună că am văzut și la final am plecat prieten cu nenea, el spunându-mi că voi mai fi chemat pentru declarații și mai târziu (n.r. pe la procuratură, tribunal).

     Acum eu stau și mă întreb ce se întâmpla, dacă în locul meu era cineva mai moale și începea să povestească în acea declarație și ce auzise după bătaie ca și cum văzuse tot, doar ca să scape de dosar penal? Zău acum, ce se întâmpla? Ideea este că dacă mergi în bar și vrei să stai mai mult de 30 de secunde, bine ar fi să îți pregătești un carnețel în care să notezi tot ce se întâmplă…

     Cyril Connolly: „E mai bine să scrii pentru tine însuţi şi să nu ai public decât să scrii pentru public şi să te pierzi pe tine însuţi”.