• Un weekend plin cu … rime

    Salutare!

    În acest weekend, m-am distrat de minune. Nu prin cluburi cu v-ați fi așteptat, ci cu prietenii mei făcând rime pentru prieteni. Am început de sâmbătă seara, când, intors de la club, după ce am vizionat acolo unul dintre cele mai tari filme de comedie pe care le-am văzut în ultimii 2 ani, Funny Farm, m-am distrat de minune cu fata patronului și cu un amic, făcând „șto” de tot și toate. Târziu în noapte am mers liniștit spre casă și am încercat să adorm, dar nu reușeam, așa că am început să scriu ceva rime pe facebook, pentru a face ceva reclamă clubului la care am fost. Prima strofă chiar m-a pus la grea încercare, chinuindu-mă cu ea, dar apoi totul a venit de la sine. Probabil că e mai ușor să faci rime din nimereală, decât să faci cu un scop. Iată ce a ieșit: (mai mult…)

  • Pregătim surprize-n rime

    Salutare!

    Puțini dintre voi știu că am un mai mic frate geamăn. Știu, sună ca dracu’: „un mai mic frate geamăn”, dar așa este. Conform legii în vigoare, două persoane care se nasc din aceeași mamă, la un interval mai mic de 24 de ore, se numesc frați gemeni (habar nu am dacă exista o asemenea lege). Al meu frate s-a născut cu circa 30 de minute după ce eu deveneam ființă aeroba. Deci frate geamăn, dar mai mic :-d .

    (mai mult…)

  • Două zile de coșmar cu Dragușanca și Salam

    Ieri și astăzi am fost bombardat pe Facebook de mii de postări cu și despre divortul anului, Slav vs. Drăgușanu. Acum să zicem că accept asta, mai ales că s-a discutat în presa noastră despre nunta asta, mai mult decât s-a discutat în presa britanică despre nunta prințului, care a fost catalogată ca fiind „nunta mileniului” de către presa de pe întreg mapamond. Dar de aici până la titluri de genul „Citește aici cum Simona Gherghe i-a furat materialul lui Măruță” e cale lungă ca să nu mai zic că nu are legătură cu „divorțul mileniului„. Mărturisesc că la început mă gândeam că e vorba despre materiat de pantaloni sau fustă. De fapt era vorba despre preluarea unui interviu dat de Slav lui Măruță. Minunat, zic!

    Al doilea minunat subiect „hot” este despre statuia lui Salam din buricul Bucureștiului. Știrea nu am citit-o eu, doar am văzut ceva discuții pe contul de Facebook al unei amice de-ale mele și discuțiile de acolo erau minunate. Care mai de care mai stupefiat de știre. Dar eu zic, ce am spus și amicei mele, cred că pentru prima dată, o să iau în serios gândul de a mă apuca de crescut porumbei, că singurul lucru care îi lipsește lui Salam acum, e rahatul bine meritat de pe fața lui.

    Deci rezumatul ultimelor două zile e plin de: salam „statuiat” și Slav divorțat. Noroc că asta vinde la noi că altfel am fi fost o țară plină de jurnaliști șomeri.

    Noapte bună!

    Cyril Connolly: „E mai bine să scrii pentru tine însuţi şi să nu ai public decât să scrii pentru public şi să te pierzi pe tine însuţi”.

  • Prima postare din 2014

    La Mulți Ani! Sănătate maximă și fericire exagerată vă urez.

    Deoarece am avut mult de muncă în 2013 nu am mai apucat să scriu. Deși mulți trăgeau de mine să mă ocup de proiectele pe care le-am început de-a lungul vremii și încercau să mă motiveze în fel și chip nu am reușit decăt să mă ocup de proiectele care vizau direct my future: școala și serviciul. Acum că am terminat cu școala, zic să mă apuc și de celelalte proiecte pe care le-am lăsat în urmă în ultima vreme. Și cum unul dintre cele mai dragi proiecte este acest blog am dat startul aici. Așa că am în cap ca în acest an să reîncep lucrul la RoManager, să țin blogul pe picioare și să încep încă un proiect. Știu, cam multe mi-am propus, dar eu zic că nu am decât să încerc și în decembrie tragem linie și scădem.

    Cyril Connolly: „E mai bine să scrii pentru tine însuţi şi să nu ai public decât să scrii pentru public şi să te pierzi pe tine însuţi”.

  • Badea şi Ciutacu stimuleaza românii să răsplătească o campioană olimpică

         Știu că nu am mai postat nimic dar revin cu o postare cu adevărat importantă și anume despre o campanie de răsplătire a unei campioane olimpice.

         De multe ori mi s-a întâmplat să fiu întrebat dacă nu am o țigară în plus. Și mereu spun că nu pot avea în plus țigări cum nu pot avea în plus bani, însă acum cred că am în plus 50 de lei să îi dau fără să licitez pentru o mare campioană olimpică a României. Poate găsiți și voi 10-20 de lei în plus să răsplătiți o campioană olimpică pentru că ne-a făcut țara cunoscută.

    Mai multe detalii http://www.ciutacu.ro/articol/badea-si-ciutacu-se-lasa-la-budigaii-goi-licitatie-caritabila-pentru-o-campioana/

         Cyril Connolly: „E mai bine să scrii pentru tine însuţi şi să nu ai public decât să scrii pentru public şi să te pierzi pe tine însuţi”.

  • Mașini clonate

    Mașină Clonată 2
    Mașină Clonată 2

          Salutare! Revin cu o postare, care pare a fi incredibilă. Pe Facebook umblă o fotografie cu două mașini identice, chiar și număr identic. La descrierea fotografiei este relatată toată povestea. (mai mult…)

  • Sf. Valentin vs. Dragobetele

    Dragobete      De când mă știu, tot timpul timpul am fost pro Dragobete și anti Valentine`s Day și iată că am ajuns iar în pragul zilei dragostei importate. Eu unul mă abțin să serbez această zi „specială” din două motive: primul motiv este cel prezentat mai sus, dar și pentru că nu am cu cine.

    Read This:

          Sfântul Valentin: „chici” sau sărbătoare?

          Când sunt Dragobetele?

          Cyril Connolly: „E mai bine să scrii pentru tine însuţi şi să nu ai public decât să scrii pentru public şi să te pierzi pe tine însuţi”.

  • Zăpada noastră cea de toate iernile…

    O ușa deschisă după o zi de ninsoareUșa de mai devreme văzută de afară
    Am filmat puțin împrejurările după două zile de ninsoare în care nimeni nu a dat cu nimic pe DN23A. Imaginile vorbesc de la sine … (mai mult…)

  • Greu cu gradele de rudenie …

    Salutare!

    Deoarece sunt izolat în casă caut fel de fel de metode de a mă înveseli. Navigând pe internet am dat de poza aceasta care m-a lăsat cu gura căscată și care nnu merită niciun comentariu din partea mea ci doar un sfat pentru voi: Citiți cu atenție și imaginați-vă în viața de zi cu zi o astfel de situație! (mai mult…)

  • Maneliștii și piese de succes cântate în stilul lor caracteristic (II)

          Salutare!

          Iată că revin la viață cu o nouă postare… forțată ce e drept, dar dacă în legătură cu protestele m-am abținut să comentez din diverse motive, în cazul acesta, văzând din nou manele care plagiază piesele străine de succes nu m-am putut abține. Acum 10 minute la finele unei emisiuni de la Antena 2 am auzit o melodie plagiată după piesa „Ai se eu te pego”, care apropo întrece orice limită în versuri ( în 2 minute de melodie avem aceleași versuri, dar măcar gagicuțele sunt faine – în mare parte ). Nu sunt tipul de om care să placă melodiile de genul acesta, dar probabil din cauza faptului că versurile se repetă la infinit, am fost și eu cucerit. Însă nu pot să cred că o piesă care dă dovadă de lipsă de inspirație pentru cel ce a scris versurile, a fost plagiată de maneliști cu aceeași lipsă de inspirație la crearea versurilor ( de când au apărut manelele ).

          Iată capodopera manelistă căci originalul sigur îl știți: (mai mult…)